Jan 172011
 

3 experienţe până acum:

1. Foarte bună. În Fashion House Militari. Mi-am cumpărat o cămaşă şi o cravată. Preţuri decente, calitate foarte bună, tipul care se ocupa de magazin, foarte profesionist, ştia meseria, moda şi produsele din magazin. Nota 10.

2. Bună. În Afi Palace. Mi-am cumpărat un fular de la ei. Preţul foarte bun (era la reducere), calitate bună. Domnişoara de la casă s-a chinuit 10 minute să treacă o carte de credit prin aparat. De înţeles având în vedere că era nou angajată. Nici eu nu mă grăbeam foarte tare. Nota 9.

3. Execrabilă. Fashion House Militari din nou. Aveau reduceri. Destul de mari. Erau anunţate prin oraş de ceva vreme. Doream să îmi cumpăr câteva cămăşi. Nu neaparat de la ei, dar ei erau preferaţii. Pe măsuţele din mijloc, la 89 de lei, am găsit un model care îmi plăcea. Dar nu găseam măsura, aşa că am rugat-o pe dşoara care aranja să vadă de o cămasă potrivită. Şi acum vine surpriza: o parte din produsele la promoţie sunt de fapt defecte, iar cele calitatea întâi au alt preţ, respectiv 140 de lei. Mi-a fost atât de scârbă de ei încât nici nu am vrut să mai comentez. Pur şi simplu am ieşit din magazin.

Pentru Pada Murre – reducerile promoţionale se aplică la un anumit tip de produse, iar produsele cu defecte (mai mici sau mai mari) ar fi de bun simt să le marcati cu defecte!

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)