Epigrame…
Pentru că din pură întâmplare am dat peste o epigramă interesantă, am început să sap puţin domeniul acesta. Astfel l-am descoperit pe Păstorel Teodoreanu: Legendă vie în perioada comunismului. S-a remarcat prin ura pe care o avea faţă de comunişti şi prin viaţa boemă (a se citi beţii) pe care a dus-o.
Câteva din epigramele lui legate de “viaţa politică”:
Cate stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proasta,
Sade pe uzina noastra…
Cine-i mare, da din mana si-are 4 la romana?
Cine-i la academie si-are 4 la chimie?
Cine-n tara este tare si-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicesti, 20 de ani primesti.
Autoironia referitoare la plăcerea de a degusta un pahar de vin a dat naştere unor epigrame celebre:
Invitat fiind la cramă
Am răspuns, ca bun creştin,
Printr-o scurtă telegramă:
”Vin!”
Când înjoseşti şi sucul ei şi via
Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
Nu te gândeşti tu oare, mişel între mişei,
Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?
Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.
Când îmi spui: “Deschide gura!”
Şi te uiţi în ea cu farul,
Vrei să dregi cu picătura
Ce n-am dres eu cu paharul!
Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!
Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.
Înainte de a-şi da obştescul sfârşit a fost internat (datorită unei boli de ficat) la un sanatoriu din Bucureşti situat pe strada Viilor… şi astfel a scris:
Culmea ironiilor
Si rasul copiilor
Sa pun punct betiilor
Pe Soseaua Viilor!
Şi câteva din propunerile pentru propriul epitaf…
Aici zace pastorel,
vesnic si nemangaiat
ca e prima data mort
fara ca sa fie beat…
Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!
Jules Verne
Având în vedere că sora mea cumpără cărţile din colecţia Adevărul, mie nu îmi rămâne decât să le citesc. Astfel încât săptămâna trecută m-am delectat cu scrierile lui Jules Verne, şi anume Călătorie spre centrul pământului şi Goana după meteor. A fost o adevărată fericire să pot reciti cărţile copilăriei şi să îmi aduc aminte de visele pe care le aveam când eram mic… să trăiesc aventuri unice, dincolo de limitele imaginaţiei. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost faptul că le-am recitit cu aceeaşi plăcere cu care le citisem iniţial. Îmi aduc şi acum aminte de nopţile de vară în care citeam cu lanterna sub cearşaf de frică să nu mă prindă părinţii treaz la 3-4 dimineaţa citind… deh, există şi o motivaţie pentru faptul că port ochelari. Şi încă un lucru pe care l-am remarcat în legătură cu Jules Verne: deşi sunt de formaţie inginer (deci teoretic ar trebui să stau destul de bine cu tot ce înseamnă ecuaţii şi cifre), multe dintre calculele prezente în cărţi m-au cam pus în dificultate… nu mai îmi amintesc cum le tratam când eram copil…
P.S. Filmul “Journey to the center of the Earth”, deşi este un film bun de aventuri atât pentru copii cât şi pentru adulţi, are prea puţine în comun cu cartea lui Jules Verne.
Deci…. enjoy!
