CristiX » Carti

ebooks

CristiX — Thu, 06 Jan 2011 07:20:50 +0000

De ceva timp caut cartea lui Dan Brown – Simbolul Pierdut. Şi nu orice fel de carte. Fiind un fel de fan am restul cărţilor scrise de el în colecţie. Ei bine, formatul în care au publicat această carte în România nu este în formatul celorlalte cărţi care sunt deja în biblioteca proprie. Având în vedere acest lucru, am încercat să găsesc acelaşi format. Nu a fost posibil. Astfel încât am considerat corect să aştept formatul corespunzător ca să nu stric “imaginea” bibliotecii şi nici să stric hârtia degeaba. Ei bine, până să apară formatul dorit de carte, am găsit-o, întâmplător, în format electronic.

sursa foto dragos

Astfel încât, de ieri, citesc “Simbolul Pierdut” al lui Dan Brown gratis. De ce? Pentru ca editurile noastre se mişcă cu viteză melcului handicapat locomotor.

As plăti fericit 10-15 lei pe o carte în format electronic. Dar cui să platesc? Marile edituri au câteva titluri publicate. În era e-book urilor nu găseşti să cumperi o carte în limba română de la editurile româneşti. Asta în condiţiile în care editurile străine dau acces GRATUIT la mii de titluri din literatura universală, bineînţeles în limba lui Shakespeare.

Este atât de frustrant să vrei să dai banii pe cărţi şi să nu ai cui să îi dai.

O să mă întrebaţi de ce cărţi în format electronic şi nu cărţi printate. Simplu. Pentru că după ce le-am citit cineva trebuie să şteargă praful de pe ele câţiva ani buni.

Ce am găsit on-line? Două site-uri de ebooks.

Ce cărţi au? Verificaţi şi voi.

http://www.nemira.ro/ebooks/

http://editiadigitala.ro/

Iubire fara acte

GeorgeB — Tue, 09 Nov 2010 11:28:47 +0000

Continuam astazi cu aceeasi tema:poezia de dragoste a lui Adrian Paunescu

In odaia noastra mica din mansarda cenusie
Ne iubeam in libertate fara act la primarie.
Pana ne-au bagat sub usa o scrisoare ordinara
Iscalita demagogic:“locatarii de pe scara”.

Voi n-aveti nici un act
Iar fara de contract
Iubirea voastra nu-i valabila.
Hai, hai, mutati-va
Hai, hai, carati-va
De pe-aceasta scara respectabila.

Prima care ne someaza e cucoana cea roscata
Ce primeste si postasul totdeauna dezbracata
Vin la rand scandalagiul,cel ce si-a gonit nevasta,
Cel mai beat betiv al lumii. Ce curata-i scara asta!

Ca-ntr-un folk cetos si Nordic unde mergem nu se stie,
Hai iubito, hai oriunde, insa nu la primarie.
Mototol facand scrisoarea usa lumii am trantit-o
Vom avea si noi o casa, in paduri si-n munti, iubito.

Ne-ateapta sus in munti
Salbaticele nunti,
Acolo nunta ni-i valabila.
Hai, hai, sa ne mutam
Hai, hai, sa ne caram
De pe-aceasta scara respectabila.

Dar in munte si-n padure a patruns recensamantul,
E o scara ipocrita e o scara tot Pamantul.
Primaria a dat numar si nutret la fiecare,
S-asteptam in tarcul nostru o scrisoare de la fiare.

Voi n-aveti nici un act
Iar fara de contract
Iubirea voastra nu-i valabila.
Hau, hau, mutati-va
Hau, hau, carati-va
De pe-aceasta scara respectabila.

Ne intoarcem iar in blocul unde-am fost zvarliti afara.
Astazi altii ne iau locul-sunt barfiti de-ntreaga scara.
Avem acte cum se cere,ne-a unit birocratia
Celor doi de la mansarda le semnam si noi hartia.

Voi n-aveti nici un act
Iar fara de contract
Iubirea voastra nu-i valabila.
Hai, hai, mutati-va
Hai, hai, carati-va
De pe-aceasta scara respectabila
Din ce in ce mai respectabïla.

Iubita mea, ti-am cumparat un munte!

GeorgeB — Mon, 08 Nov 2010 09:10:34 +0000

Incepem azi, asa cum am promis, sa facem cunoscute cititorilor nostri cateva din poeziile mai vechi sau mai recente ale marelui poet Adrian Paunescu.Nu vom alege, pentru inceput, poezie sociala, militanta ci ne vom opri la poezia de dragoste.Ordinea in care vor aparea poeziile este fortuita sau pur subiectiva.

Prima poezie este una mai putin cunoscuta scrisa in anul 1984 si pusa pe muzica de regretatul Constantin Dragomir.

Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani

Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E minunat si piatra lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir

Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti
I-am injurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti

Iubita mea, gateste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
S-apoi la nunta regasirii tale
Sa cant, ca vanator al lui, din corn

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi stii si ce vei vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Caci am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte viata mea

Adrian Paunescu

Pentru a va imagina atmosfera in care se ascultau aceste versuri la Cenaclul Flacara redam in continuare un mic fragment:

Sfârşit de epoca, început de legendă

GeorgeB — Fri, 05 Nov 2010 09:48:25 +0000

Victor Socaciu: “Un popor munceşte secole ca să şlefuiască un astfel de om.”

05.11.2010 ora 7:15. Una dintre marile inimi ale românilor s-a oprit…Fără ca lumea să-şi dea seama, Poezia Română a rămas văduvită de ultimul său mare clasic în viaţă. Poetul s-a grăbit să-şi revadă prietenii: Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Marin Sorescu.

Înjurat de toţi netoţii, adulat de cei în sufletele cărora a sădit sămânţa culturii naţionale, Poetul a marcat timpul prin personalitatea sa vulcanică, prin implicarea sa puternică în viaţa cetăţii.

A plecat să se odihnescă puţin şi a lăsat în urmă o “generaţie în blugi” care nu se lasă contaminată de subcultură, de manualele alternative de Limba Română în care nu se găseşte nici măcar o singură poezie a sa .

Vom încerca să remediem asta publicand zilnic, o bună perioadă de acum înainte, din marea poezie română a lui Adrian Paunescu. Dar asta începând de mâine. Pentru azi, ziua morţii Poetului – comparat ca anvergură cu Mihai Eminescu, vom începe cu un memento al legăturii dintre aceşti geniali reprezentanţi ai culturii române.

G.B.

Epigrame…

CristiX — Tue, 29 Jun 2010 06:11:02 +0000

Pentru că din pură întâmplare am dat peste o epigramă interesantă, am început să sap puţin domeniul acesta. Astfel l-am descoperit pe Păstorel Teodoreanu: Legendă vie în perioada comunismului. S-a remarcat prin ura pe care o avea faţă de comunişti şi prin viaţa boemă (a se citi beţii) pe care a dus-o.

Câteva din epigramele lui legate de “viaţa politică”:

Cate stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proasta,
Sade pe uzina noastra…

Cine-i mare, da din mana si-are 4 la romana?
Cine-i la academie si-are 4 la chimie?
Cine-n tara este tare si-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicesti, 20 de ani primesti.

Autoironia referitoare la plăcerea de a degusta un pahar de vin a dat naştere unor epigrame celebre:

Invitat fiind la cramă
Am răspuns, ca bun creştin,
Printr-o scurtă telegramă:
”Vin!”

Când înjoseşti şi sucul ei şi via
Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
Nu te gândeşti tu oare, mişel între mişei,
Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

Când îmi spui: “Deschide gura!”
Şi te uiţi în ea cu farul,
Vrei să dregi cu picătura
Ce n-am dres eu cu paharul!

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.

Înainte de a-şi da obştescul sfârşit a fost internat (datorită unei boli de ficat) la un sanatoriu din Bucureşti situat pe strada Viilor… şi astfel a scris:

Culmea ironiilor
Si rasul copiilor
Sa pun punct betiilor
Pe Soseaua Viilor!

Şi câteva din propunerile pentru propriul epitaf…

Aici zace pastorel,
vesnic si nemangaiat
ca e prima data mort
fara ca sa fie beat…

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!

Jules Verne

CristiX — Wed, 07 Apr 2010 05:38:35 +0000

Având în vedere că sora mea cumpără cărţile din colecţia Adevărul, mie nu îmi rămâne decât să le citesc. Astfel încât săptămâna trecută m-am delectat cu scrierile lui Jules Verne, şi anume Călătorie spre centrul pământului şi Goana după meteor. A fost o adevărată fericire să pot reciti cărţile copilăriei şi să îmi aduc aminte de visele pe care le aveam când eram mic… să trăiesc aventuri unice, dincolo de limitele imaginaţiei. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost faptul că le-am recitit cu aceeaşi plăcere cu care le citisem iniţial. Îmi aduc şi acum aminte de nopţile de vară în care citeam cu lanterna sub cearşaf de frică să nu mă prindă părinţii treaz la 3-4 dimineaţa citind… deh, există şi o motivaţie pentru faptul că port ochelari. Şi încă un lucru pe care l-am remarcat în legătură cu Jules Verne: deşi sunt de formaţie inginer (deci teoretic ar trebui să stau destul de bine cu tot ce înseamnă ecuaţii şi cifre), multe dintre calculele prezente în cărţi m-au cam pus în dificultate… nu mai îmi amintesc cum le tratam când eram copil…

P.S. Filmul “Journey to the center of the Earth”, deşi este un film bun de aventuri atât pentru copii cât şi pentru adulţi, are prea puţine în comun cu cartea lui Jules Verne.

Deci…. enjoy!

Uragan asupra Europei – Vintilă Corbul

CristiX — Thu, 13 Aug 2009 06:55:00 +0000

Tot din colecţia ziarului Adevărul, Uragan asupra Europei scris de Vintilă Corbul şi Eugen Burada este ca o promenadă într-un parc plin de personalităţi din toate domeniile şi toate păturile sociale, iar tu ca şi cititor ai prilejul să vorbeşti cu fiecare din ei pentru a-ţi fi dezvăluite o parte din secretele şi trăirile lor. Romanul deapănă firul evenimentelor internaţionale cunoscute sau mai puţin cunoscute premergătoare Războiului de Independenţă al României din anul 1877.

Eşti plimbat cu o uşurinţă dezarmantă prin cancelaria Germaniei, prin palatele Ţarului, prin castelul Reginei Marii Britanii, prin minunile arhitectonice ale Sultanului turc precum şi alte locaţii la fel de oficiale, pentru ca apoi să fii adus într-o mansardă insalubră a unor studenţi din Paris, în gospodăriile din satele Bulgăreşti, în munţii Serbiei alături de răsculaţii sârbi.
Romanul nu pot decât să îl asemăn cu un mozaic unde fiecare piesă are altă culoare, frumoasă în felul ei, dar tabloul final este uimitor atât prin suprafaţa expusă cât şi prin îmbinarea acestor piese.
Printre personalităţile române care sunt zugrăvite în roman veţi găsi foarte multe nume sonore (care pentru mulţi din noi astăzi nu sunt decât nume de străzi…).
Concluzii… un roman captivant… cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult să învăţ astfel istoria decât dintr-un manual insipid plin de date istorice dar fară pic de culoare.

poezie despre sentimente…

CristiX — Thu, 30 Jul 2009 06:59:00 +0000

Agonie şi extaz

Sunt in extaz cand ma privesti, si imi sustii privirea,
Sunt in extaz cand imi zambesti,
Ah dulce-i amagirea.
In agonie brusc eu cad, in cruda realitate, ai fost un vis tulburator si ai fugit in noapte.
Cu lacrimile ce le vars, as vrea sa ud toti trandafirii
Sa infloreasca sa iti arate, care e calea fericirii
De spini lor as vrea sa pot sa te feresc iubire

restul aici…

Cella Serghi şi Pânza de păianjen

CristiX — Thu, 23 Jul 2009 05:27:00 +0000

Cella Serghi nu cred că putea alege un titlu mai potrivit pentru acest roman.
Viaţa eroinei, Diana este ca o pânză de păianjen, o ţesătură de trăiri atât de complexă încât pe alocuri e greu de înţeles. Este un fel de jurnal al fetiţei care ajunge femeie, al omului care trăieşte viaţa (cu greşeli şi alegeri înţelepte), o confesiune a unui suflet care se află de prea multe ori la răscruce de drumuri.
Deşi nu îmi plac în mod deosebit descrierile (mai ales cele peisagistice – îmi place mai mult să le văd cu ochii mei), Cella Serghi a integrat perfect aceste descrieri peisagistice în roman, împletindu-le cu sentimentele Dianei, ţesând perfect pânza de păianjen.
M-am lăsat purtat prin Bucureşti, Sofia, Mangalia şi mai ales Balcic (Balcicul încă îmi trezeşte amintiri atât de plăcute… poate voi scrie mai multe altădată despre el), totul în atmosfera anilor 20-30.
Este drumul unui suflet în căutarea împlinirii şi fericirii.

Mihail Drumeş – O viaţă într-o carte

CristiX — Mon, 15 Jun 2009 07:54:00 +0000

Dintre scriitori români, cred că preferatul meu este Mihail Drumeş. Cuvintele sale descriu iubirea, suferinţa, viaţa şi sfârşitul… Fiecare carte este un tablou complet al iubirii, al orgoliului, al vieţii. Totul în culori puternice, dar nu agresive.
Cele 3 cărţi stau la loc de cinste în bibliotecă:
Invitaţie la vals (1936)
Scrisoare de dragoste (1938)
Elevul Dima dintr-a şaptea (1946)
Recomand din toata inima lectura…
Pentru cei care doresc, aici este varianta on-line pentru “Invitaţie la vals”.