Vreau să mărturisesc că la momentul la care am văzut trailer-ul de la Avatar, nu am avut nici un fel de chemare pentru a vedea filmul. Cam acum două săptămâni însă, cred că mai mult din plictiseală, m-am gândit să îl văd. Am rămas 2 ore şi jumătate pironit în faţa televizorului. Mi-a plăcut. Mult.
Aşa că am hotărât să îl văd la IMAX. Prin ceva relaţii am făcut reuşit să fac o rezervare de bilete pentru miercurea aceasta. Acum urmează impresiile:
IMAX:
Sala cu un unghi de înclinare foarte mare, ceea ce creează un sentiment de spaţiu tridimensional.
Ecranul este imens, dar foarte puţin curbat faţă de ceea ce mă aşteptam eu, iar locurile din spate ofera cel mai bun unghi de vizionare.
Două întreruperi ale filmului (ambele în primele 15 min de film), care de altfel nu au durat mult.
Subtitrarea este 2D ceea ce creează ceva dificultăţi în urmărirea filmului (nu contează prea tare pentru cei ce vorbesc engleză).
Subtitrarea este făcută de “profesionişti – specialişti în domeniul limbii engleze” sau poate doar oameni care au vrut să se distreze niţel… la una din secvenţele mai sentimentale ale filmului au tradus din “My Jake” în “Mă Jake”… care după umila mea părere ar putea fi interpretat ca “Mă Ioane”… s-a dus tot sentimentalismul şi pe mine cel puţin m-a umflat râsul.
AVATAR:
Multă lume susţine că subiectul este foarte slab. DA. Este foarte slab. Este un basm. Un basm pentru oameni mari, fără prea multe întoarceri de situaţii, cu un happy-ending previzibil. Dar… după părerea mea, dincolo de basmul în sine, are ascunse cel puţin două idei foarte clare cu referire la noi, la umanitate.
1. Am stricat tot ce era “verde” şi am uitat lucrurile cu adevărat frumoase în viaţă… natura, sentimentele simple ca acela de linişte, de iubire, şi am ajuns să ne pierdem zilele în trafic, între ratele de la bănci şi asigurările auto, într-un sentiment de continuă nesiguranţă a zilei de mâine, într-o goană nebună de a acumula cât mai mult, de a cheltui mai mult decât avem, de a căută senzaţii din ce în ce mai tari pentru că simţim din ce în ce mai puţin. Poate că acele creaturi “albastre” au ceea ce noi ne dorim a avea, dar nu conştientizăm…
2. Şi dacă tot am menţionat că am stricat tot ce era verde, era imposibil să nu ajungem şi la cealaltă latură a umanităţii… dorinţa de a acapara, indiferent de cost, ceva ce ne dorim. Poate că nu aş fi remarcat acest lucru dacă la un moment dat nu aş fi auzit replica cu “we will fight terror with terror”… restul e istorie.
“I SEE YOU” va rămâne probabil cea mai frumoasă declaraţie de dragoste…
Concluzia mea… un basm frumos, extraordiniar de bine realizat, 2 ore si jumătate din viaţă pe care nu le consider pierdute. Recomand!
