Jan 252010
 
Ne-am mutat. După 300 de zile în care am fost împreună pe  http://ccscristi.blogspot.com şi după 277 de posturi publicate, am hotărât că este momentul unei schimbări de imagine. Bilanţul celor 300 de zile?
  • am comentat evenimente care mi s-au părut importante…
  • am râs împreună la câteva posturi hazlii, fie ca au fost imagini, filmuleţe sau texte…
  • am făcut revista presei… aşa… mai pe scurt…
  • am descoperit câteva din tainele calculatoarelor şi ale internetului
  • am citit câteva cărţi bune…
  • am comentat multe filme sau seriale… unele mai bune, altele mai puţin bune…
  • am ascultat muzică… mare parte ceea ce îmi place mie :-p
  • ne-am adus aminte de şlagărele anilor trecuţi
  • am călătorit împreună… nu foarte mult, dar sperăm să remediem această problemă
  • am fost împreună.
Aşa că după ceva muncă am reuşit să aranjez noul blog aici… pe http://www.cristix.ro/wordpress/. Sper  ca noua imagine să vă placă, şi sper ca anul acesta să realizăm mai multe împreună.
Acestea fiind spuse vă doresc un an fără crize, cu multă fericire şi plin de realizări!
Jan 222010
 
Şi nebunia flăcării violet continuă…
Toate posturile TV continuă să bată apa în piuă despre acest subiect.
Zilele trecute, la Antena3 (care de altfel se vrea un serios post de ştiri) o cunoscută prezentatoare de ştiri ataca cu toată puterea ei de convingere acest subiect. Şi avea chiar câţiva invitaţi in studio. Invitaţi care de altfel se cunoştea clar că luau totul ca pe o glumă, iar emisiunea ca pe una de divertisment. Din câte ştiu eu în momentul în care eşti prezentator de ştiri sau moderator al unei emisiuni, principala cerinţă este să fii imparţial şi să prezinţi faptele. Partea interesantă este că în acest caz fapte NU EXISTĂ, iar prezentatoarea semăna puternic cu o căţea nervoasă şi de asemena uimită că invitaţii ei nu iau în serios flacăra violet. Chiar mă gândeam că au uitat să invite în studio pe cineva care să reprezinte şi partea vrăjitorească a problemei… eventual pe mama omida. Şi ca să vedeţi că totuşi există o forţă mai mare decât noi (evident că şi flacăra mov există) am primit răspunsul în ziarele de astăzi (cred că au mai fost şi unele televizate dar cred că le-am ratat – nu îmi place să urmăresc programele TV).
“Am făcut o astrogramă şi am descoperit că unul dintre cele mai grele blesteme a fost aruncat asupra familiei sale. O aştept la mine acasă să o scap de blestem, pe strada Jiului 137 din Capitală”, ne-a zis Sultana, fiica reginei magiei albe. – citat din Libertatea. Cu tot cu reclama aferentă. Aviz amatorilor de ceva escrocherii. Alo! Doamna Mihaela G.! Jiului 137, da?

Bonus: au fost înregistrate domenii de internet pe .ro…. da… a-ţi ghicit… flacaraviolet.ro şi flacaravioleta.ro.
PS Anumite părţi din acest post reprezintă un pamflet şi vor fi tratate ca atare.
PS2 Emisiunea despre care vorbesc în post am văzut-o (sau mai bine zis am auzit-o) cât am stat pe scaunul frizerului (sau hair-stilistului :-p ).
Jan 212010
 

Ca orice cetăţean mai normal sau mai puţin normal, îmi încep dimineaţa cu cafeaua şi ziarele. Se pare totuşi că în ultimul timp a început să se rărească numărul acestora (al ziarelor).
După ce săpămâna trecută SOV anunţa că ziarele Ziua şi Gardianul vor rămâne doar pe on-line, ediţiile tipărite urmând a dispărea cu totul, se pare că site-ul Ziua funcţioneză şi are ştiri la zi în continuare. În ceea ce priveşte site-ul Gândului, ultimul articol datează din data de 16 ianuarie 2009, adică de sâmbătă. Deci sunt deja câteva zile de inactivitate. Partea proastă este că Gardianul chiar mi se parea un ziar acceptabil, cu un conţinut mult peste nivelul unor publicaţii care se vor mai serioase. Să se odihnească în pace!

Se pare că viitorul aparţine blogurilor de ştiri. Măcar acolo este un interes. Un interes pentru a avea conţinut nou, bine lucrat, care să aibă la bază o ştire reală şi o analiză pertinentă. Sper…

Jan 182010
 
Trebuie să menţionez de la bun început că sunt apolitic. Dintr-un singur motiv: toţi politicienii mint de îngheaţă apele pentru a ajunge la ciolan… şi când ajung acolo sunt preocupaţi numai de acesta. Aşa că nu le ascult bălmăjelile sau promisiunile electorale (indiferent câte autostrăzi suspendate promit a construi). Acestea fiind zise, să trecem la oile noastre. Din când în când, din toată această turmă de politicieni, câte unul mai iese în evidenţă cu ceva…
Ştim cu toţii cine este “prostănacul”, iar eu sunt de părere că Iliescu a fost un domn (sau tovarăş…) când i-a spus aşa. Dar acum a venit rândul doamnei Mihaela G. să vorbească… vă rog să luaţi un loc… s-ar putea să vă ia cu leşin…
Cred că soţul meu a fost atacat energetic foarte mult. Erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru. Nu a fost tot timpul, a fost în anumite bucăţi care erau atacurile decisive. Aşa cred eu personal…
Un articol interesant gasiţi în ziarul Gândul.
Deci.. cred că este destul de evident de ce doamna Mihaela dă interviuri aşa de rar…
Şi ca să fie tabloul complet… continuam cu fiica de 14 ani a Domnului G., fiică pe care tabloidele au găsit-o pe site-uri de gen hi5, etc…
Jan 152010
 
Vreau să mărturisesc că la momentul la care am văzut trailer-ul de la Avatar, nu am avut nici un fel de chemare pentru a vedea filmul. Cam acum două săptămâni însă, cred că mai mult din plictiseală, m-am gândit să îl văd. Am rămas 2 ore şi jumătate pironit în faţa televizorului. Mi-a plăcut. Mult.
Aşa că am hotărât să îl văd la IMAX. Prin ceva relaţii am făcut reuşit să fac o rezervare de bilete pentru miercurea aceasta. Acum urmează impresiile:
IMAX:
Sala cu un unghi de înclinare foarte mare, ceea ce creează un sentiment de spaţiu tridimensional.
Ecranul este imens, dar foarte puţin curbat faţă de ceea ce mă aşteptam eu, iar locurile din spate ofera cel mai bun unghi de vizionare.
Două întreruperi ale filmului (ambele în primele 15 min de film), care de altfel nu au durat mult.
Subtitrarea este 2D ceea ce creează ceva dificultăţi în urmărirea filmului (nu contează prea tare pentru cei ce vorbesc engleză).
Subtitrarea este făcută de “profesionişti – specialişti în domeniul limbii engleze” sau poate doar oameni care au vrut să se distreze niţel… la una din secvenţele mai sentimentale ale filmului au tradus din “My Jake” în “Mă Jake”… care după umila mea părere ar putea fi interpretat ca “Mă Ioane”… s-a dus tot sentimentalismul şi pe mine cel puţin m-a umflat râsul.
AVATAR:
Multă lume susţine că subiectul este foarte slab. DA. Este foarte slab. Este un basm. Un basm pentru oameni mari, fără prea multe întoarceri de situaţii, cu un happy-ending previzibil. Dar… după părerea mea, dincolo de basmul în sine, are ascunse cel puţin două idei foarte clare cu referire la noi, la umanitate.
1. Am stricat tot ce era “verde” şi am uitat lucrurile cu adevărat frumoase în viaţă… natura, sentimentele simple ca acela de linişte, de iubire, şi am ajuns să ne pierdem zilele în trafic, între ratele de la bănci şi asigurările auto, într-un sentiment de continuă nesiguranţă a zilei de mâine, într-o goană nebună de a acumula cât mai mult, de a cheltui mai mult decât avem, de a căută senzaţii din ce în ce mai tari pentru că simţim din ce în ce mai puţin. Poate că acele creaturi “albastre” au ceea ce noi ne dorim a avea, dar nu conştientizăm…
2. Şi dacă tot am menţionat că am stricat tot ce era verde, era imposibil să nu ajungem şi la cealaltă latură a umanităţii… dorinţa de a acapara, indiferent de cost, ceva ce ne dorim. Poate că nu aş fi remarcat acest lucru dacă la un moment dat nu aş fi auzit replica cu “we will fight terror with terror”… restul e istorie.
“I SEE YOU” va rămâne probabil cea mai frumoasă declaraţie de dragoste…
Concluzia mea… un basm frumos, extraordiniar de bine realizat, 2 ore si jumătate din viaţă pe care nu le consider pierdute. Recomand!
Jan 082010
 
Şi după vechea zicală… “toamna se numără bobocii”, e cazul ca în ianuarie să numărăm şi noi “incidentele haioase” legate de sărbătorile din decembrie. Deci…
1. Unora chiar le e lehamite de pregătirile specifice…
2. Alţii cred că se străduiesc prea mult… şi au şi un simţ al umorului foarte dezvoltat…
3. Alţii sunt foarte sexy… (cu ” “)
4. Cea mai tare fază pe care am văzut-o de Crăciun… un tip a agăţat un manechin de streaşina casei şi a lăsat lângă el o scară căzută (pare un om care incerca să pună instalaţia de Crăciun pe casă şi a rămas agăţat de streaşină când s-a prăbuşit scara pe care era)
O să încerc mai departe să traduc interviul cu omul care a venit cu această idee şi a pus-o în practică… magistral:
“Vestea bună este că m-am autodepăşit în acest an în privinţa decoraţiunilor de Crăciun. Vestea proastă e că a trebuit să dau manechinul jos după două zile. Au fost mai mulţi oameni decât niciodată venind ţipând spre casă. Şi ce conversaţii am avut cu ei! Dar două lucruri m-au hotărât să îl dau jos. 
În primul rând, poliţiştii mi-au atras atenţia că ar putea duce la accidente auto, chiar şi ei aproape că au făcut accident când au trecut pe lângă casa mea.
În al doilea rând, o bătrâna de 55 de ani a apucat de scara de 30 de Kg şi aproape a făcut atac de cord până a sprijinit-o de casă şi nu şi-a dat seamă că este o farsă până nu a ajuns în vârful scării lângă manechin (şi nu a fost fericită când şi-a dat seama). Apropos, ea a fost una din mulţi care au încercat să facă acelaşi lucru. Nici grădina (curtea) mea nu mai suporta traficul. Au fost chiar şi multe urme de cauciucuri, când lumea literalmente a intrat cu maşina în curte…”
Acestea au fost doar câteva din situaţiile ce mi s-au părut amuzante (am evitat special pozele cu crăciuniţele semiîmbracate :-p ), şi sunt convins că sunt şi multe altele aşa că vă rog… please share…
Abia aştept iepuraşii interesanţi…
Dec 222009
 

Omul s-a îmbătat şi fiindcă s-a gândit să meargă acasă… cu autobuzul… dar fiindcă nu avea bilet s-a gândit să fure un autobuz cu totul… ceea ce urmează este inedit (atenţie la reacţiile şoferilor din trafic)…

Dec 162009
 
Ma aflam ieri (bineînţeles cu treabă) în Magazinul Unirea. Am comandat un produs şi trebuia să îl ridic. Doar că trebuia să aştept să îl aducă din depozit. Nici o problemă, şi aşa traficul auto era infernal, m-am gândit să mănânc ceva pentru că nu se ştie cât voi sta în trafic…
Urc eu frumuşel la etajul 4, acolo unde este complexul de restaurante, cafenele şi fast-fooduri. Sincer, nu îmi făcea nimic cu ochiul, aşa că după ce dau o tură, mă hotărăsc să încerc mâncare chinezească. Restaurantul arăta draguţ, curăţel, aranjat după cum îmi închipuiam că ar trebui să arate un restaurant cu specific chinezesc (nu am mâncat pâna acum la unul). O singură tipă era la masă, în rest era liniște, se auzea doar zumzetul de pe restul etajului şi o muzică de fundal… Am comandat ceva (la recomandarea chelneriţei), m-am aşezat comod, am desfăcut ambalajul la cele două beţişoare şi m-am străduit din acel moment timp de 30 minute să mănânc orez cu cele două beţe…
Dar nu despre experienţa mea cu beţişoarele voiam să va povestesc, deşi spre sfărşitul mesei am început să pricep cum trebuie a fi ţinute pentru a mânca…
Undeva după vreo zece minute de când statea eu la masă şi mă chinuiam să manânc dau şi oamenii noştri drumul la muzică… ia să ghiciţi ce cânta într-un restaurant cu specific chinezesc la un volum destul de ridicat?
*
*
*
*
*
Ştefan Hruşcă  şi  Leru-i ler
Şi am simţit totuşi o bucurie lăuntrică… nu erau manele.
Şi mi-am adus din nou aminte de întrebarea lui TEO (era un filmuleţ la Cafe Deko): CE E ĂLA LER?