Aug 202011
 

Şi se pare că descoperirile cercetătorilor englezi au fost surclasate de descoperirile nutriţioniştilor… bărbaţi.

BEREA  – beneficii pentru consum…

1. Nu îngraşă

Cu un conţinut caloric mult mai mic decât al altor băuturi alcoolice – 43 kcal la 100 ml în cazul celei cu alcool şi doar 17 kcal la 100 ml în cazul celei fără alcool, berea este blamată pe nedrept de creşterea în greutate.

“S-a zis că dacă bei bere faci burtă, din cauza unor substanţe numite fitosteroli, însă cantitatea lor este modică”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

Cantitatea zilnică recomandată este de 330 de ml (o doză), – pentru femei, şi 660 de ml – pentru bărbaţi.

2. Rehidratează după efort

În cantităţile recomandate mai sus, berea, cu şi fără alcool, rehidratează după efort fizic (conţine 93% apă). “Bogată în minerale – potasiu şi magneziu, aminoacizi, glucide, vitamina B şi antioxidanţi, berea reface pierderile de apă care se produc prin transpiraţie şi grăbeşte recuperarea după exerciţiul fizic, chiar mai bine decât apa, au arătat studiile”, subliniază nutriţionistul.

3. Reduce riscul formării pietrelor la rinichi

Berea are un conţinut redus de calciu, dar este bogată în magneziu, împiedicând astfel formarea pietrelor la bilă şi la rinichi. Are efect diuretic, iar medicii chiar recomandă un pahar de bere pe zi persoanelor cu risc crescut să facă pietre la rinchi. Berea menţine elasticitatea vaselor de sânge

4. Reduce riscul de Parkinson

Boala Parkinson e o afecţiune neurodegenerativă răspândită care afectează persoanele peste 50 de ani. “Mai multe studii au arătat că berea consumată în cantităţi moderate, atât timp cât menţinem un stil de viaţă sănătos, reduce riscul de Parkinson”, mai spune medicul.

5. Creşte nivelul de “colesterol bun” (colesterol HDL)

Cercetările au demonstrat că un pahar de bere pe zi creşte cantitatea de “colesterol bun” (colesterol HDL) în sânge, graţie conţinutului de antioxidanţi. Un nivel ridicat de “colesterol bun” înseamnă risc cardiac mai mic.

6. Scut împotriva bacteriei Helicobacter pylori

Unele cercetări au demonstrat că berea are un efect antibacterian şi poate ţine departe bacteria Helicobacter pylori, cauza majorităţii ulcerelor de stomac şi un posibil factor de risc pentru cancerul de stomac.

7. Este o sursă de antioxidanţi

Berea conţine antioxidanţi naturali din malţ (orz) şi din hamei. “Cea neagră conţine mai mult alcool (7%), însă are un conţinut mai mare de antioxidanţi. Antioxidanţii sunt absorbiţi rapid”, precizează nutriţionistul. Menţine sănătatea oaselor şi a creierului

8. Previne osteoporoza

Siliciul din apă şi în special din orz menţine densitatea minerală a oaselor, mai ales la menopauză. În plus, siliciul din bere ar putea contribui la reducerea riscului bolii Alzheimer.

9. Este o sursă de vitamine

Organismul celor care adoptă o dietă vegetariană este adesea privat de vitaminele pe care le asimilează în mod normal din alimentele de origine animală. “Berea este o sursă de vitamine din complexul B (B1, B6 şi B9), care protejează împotriva bolilor de inimă”, adaugă specialistul în nutriţie.

10. Este o sursă de fibre

Berea conţine fibre solubile derivate din orz, ingredientul său de bază. Două pahare asigură în medie 10% din doza zilnică recomandată de fibre solubile, iar unele tipuri de bere pot furniza până la 30% din necesarul zilnic de fibre.

VIA  EVZ.ro
Aşa că cel puţin  eu mă străduiesc… – asta după ce prietenii de la supermarket de la Real mi-au dat la 10 cutii de Carlsberg 2 pahare si o umbrelă de plajă :mrgreen: