Praga
Am rămas dator cu câteva impresii despre Praga. Am amânat destul de mult, îndeosebi datorită lipsei de timp… dar acum mă străduiesc “să pun pe hârtie” gândurile.
Am zburat pentru prima data cu avionul. Efectul a fost sesizat de întreaga lume: la 2 ore după ce a aterizat avionul nostru în Praga, s-au închis majoritatea aeroporturilor din Europa. Zborul în sine a fost o experienţă frumoasă, pe de altă parte am condus maşini cu acceleraţie mai puternică :-p Priveliştea de sus a fost uimitoare…
Pe aeroportul din Praga am văzut cum descărcau bagajele de cală cei de la Czech Airlines… la fel ca peste tot… să zboare cât mai mult şi să cadă cât mai de sus… şi le cărau cu LOGANUL…
Praga este un oraş minunat după părerea mea… încărcat de istorie (foarte bine conservată dealtfel) şi de turişti (foarte muuulţi asiatici). Mi-au plăcut în mod deosebit clădirile care au fost renovate într+un stil aparte… nu au fost “revopsite”, ci au fost lăsate la culorile lor iniţiale, care le dădeau aerul de vechime, iar elementele de decor ale clădirilor au fost puse în evidenţă folosind câteva idei foarte bune… lumini şi decoraţiuni metalice în contrast cu culorile monumentelor…
Ca o observaţie personală, am văzut foarte multe nunţi (de fapt mirese… şi miri bineînţeles) cât am fost în Praga (inclusiv vineri).
O altă chestie pe care am observat-o este că se pricep foarte bine să facă bani din turism… hotelul la care am fost cazaţi, deşi era de 4 stele (şi nu doar în nume, ci şi în realitate) a costat 60 euro pe noapte, mâncarea în oraş mai ieftină decât în Bucureşti (şi chiar la localuri mai răsărite), iar în oraş îţi puneau foarte multe lucruri la dispoziţie pentru a te simţi bine…
Biciclete pe care puteai servi o răcoritoare în timp ce erai plimbat pe străduţe…
Maşini de epocă cu şofer pentru a face turul oraşului…
Reclamele la punctele de interes (inclusiv cârciumi parcă mai interesante decât simplul afiş cu numele…
Foarte interesantă a fost şi experienţa cu metroul din Praga… parcă te cufunzi în măruntaiele pământului pentru a călători cu metroul… Staţiile de metrou sunt situate la foarte mare adâncime… cred că dacă s-ar defecta scările rulante la ei, o parte din călători ar prefera să aştepte repararea lor decât să urce scările per-pedes până la suprafaţă…
Despre poliţiştii lor nu pot spune mare lucru… pe de o parte mi s-a părut că sunt altfel decât ai noştri…
pe de altă parte, două străzi mai departe, am recunoscut specimenele universale…
Şi ca totul să fie corect, având în vedere că nu sunt foarte departe de noi (ca aşezare geografică…) se pare că au şi ei cocalarii proprii…
Una peste alta, a fost o experienţă interesantă şi mi-aş dori să mă întorc, înarmat cu mai mult timp liber şi cu un cunoscător al istoriei care ar putea totuşi să arunce câteva raze de lumină peste trecutul acelor monumente splendide.
Spre Bucureşti…
Având în vedere că am fost la Praga weekendul acesta acum ne aflăm ÎN TREN spre Bucureşti. Mulţumim Islandei şi vulcanului. Înapoi în epoca de piatră. Am luat bilete ieri din Praga pentru Budapesta – 7 ore (exact cât scria pe bilet), am băut o bere la halbă (25 de lei) în Budapesta (unde am avut o oprire de 5 ore). Şi din Budapesta am plecat la 23.20 şi pe bilet scria că trebuia să ajungem în Bucureşti Nord la 14.30 (o să ne considerăm fericiţi dacă ajungem la ora 17.00). Cu alte cuvinte mai mult de 30 de ore în locul unui zbor de mai puţin de 2 ore.
Dacă mai ţineţi minte filmul “Dacă e marţi e Belgia” unde un grup de turişti ştiau ce zi e în funcţie de ţara în care se află, nu departe ne aflăm nici noi… am trecut într-o singură zi prin Praga, Bratislava, Budapesta (3 ţări).
P.S. O să revin detaliat despre plimbarea în Praga.
Fiat
Când mi-am luat maşina, un prieten mi-a spus: “dacă te enervezi pentru fiecare zgârietură pe care o să o aibă. ai să înnebuneşti în două săptămâni”. Aşa că orice chestie de acest gen am luat-o ca pe un lucru inevitabil şi nu m-am enervat. Asta ţinând cont că nu mi-am luat Fiat, pentru că altfel era posibil să ajung ca personajul de mai jos…
Jules Verne
Având în vedere că sora mea cumpără cărţile din colecţia Adevărul, mie nu îmi rămâne decât să le citesc. Astfel încât săptămâna trecută m-am delectat cu scrierile lui Jules Verne, şi anume Călătorie spre centrul pământului şi Goana după meteor. A fost o adevărată fericire să pot reciti cărţile copilăriei şi să îmi aduc aminte de visele pe care le aveam când eram mic… să trăiesc aventuri unice, dincolo de limitele imaginaţiei. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost faptul că le-am recitit cu aceeaşi plăcere cu care le citisem iniţial. Îmi aduc şi acum aminte de nopţile de vară în care citeam cu lanterna sub cearşaf de frică să nu mă prindă părinţii treaz la 3-4 dimineaţa citind… deh, există şi o motivaţie pentru faptul că port ochelari. Şi încă un lucru pe care l-am remarcat în legătură cu Jules Verne: deşi sunt de formaţie inginer (deci teoretic ar trebui să stau destul de bine cu tot ce înseamnă ecuaţii şi cifre), multe dintre calculele prezente în cărţi m-au cam pus în dificultate… nu mai îmi amintesc cum le tratam când eram copil…
P.S. Filmul “Journey to the center of the Earth”, deşi este un film bun de aventuri atât pentru copii cât şi pentru adulţi, are prea puţine în comun cu cartea lui Jules Verne.
Deci…. enjoy!
Studenții față în față cu contractul de muncă
Și tot legat de cum sunt obișnuiți să te trateze instituțiile statului și angajații acestuia, legat de Politehnică și de viața de student îmi amintesc de anul 4 de facultate…
Undeva pe la începutul anului 4 de facultate (acum aproximativ 7 ani… cred) studenții interesați au fost chemați la o întâlnire cu reprezentanți ai centralei nucleare de la Cernavodă. Aceștia le-au propus celor care aveau rezultate bune să încheie un contract de sponsorizare pentru următorii ani de facultate, urmat de o angajare la centrală pentru o perioadă de 5 ani. Am avut colegi care au acceptat… istoria este mai jos:
Sponsorizarea era sub forma unei burse pentru ultimii 2 ani de studii (valoarea cesteia se situa unde aproape de salariul minim pe economie). Una din condițiile contractului era păstrarea unei medii ridicate (peste un anumit barem – nu mai știu cifra exactă, dar era de destul de ridicat). După terminarea facultății, studentul primea un post la centrală. Altă clauză a contractului era clauza de reziliere la cererea studentului – clauză care avea atașat un cost… undeva în jur de 6 000 de euro! Toate au fost bune și frumoase până când colegii mei au terminat facultatea. Pentru că apoi a urmat circul… reprezentanței centralei au anunțat că nu au posturi disponibile pentru angajați cu studii superioare. Cu alte cuvinte, ai terminat 5 ani de facultate cu o medie mare pentru a te angaja tehnician undeva în provincie (și cel mai probabil să te târâi în acel post pe un salariu mizer pentru 5 ani sau să platești despăgubiri…).
Încă o dată… foarte mare grijă la ceea ce semnați… chiar și instituțiile statului te trag pe sfoară…
Welcome to Romania… land of choice!
Și un banc în ton cu articolul…
După catastrofa de la Cernobâl, Bulă îl întreabă pe un doctor:
-Domnule doctor, am auzit că nucile sunt bune în caz de iradiere, e adevărat ?
-Sigur că da ! Fără nuci, cu ce ți-ar mai face coliva ?
Gradina Botanică București
Miercuri… zi de lucru doar pentru unii, alții vizitează Gradina Botanică. Situată lângă Palatul Cotroceni, este o oază de liniște în mijlocul capitalei. Nu este o oază prea îngrijită, nici gratuită (5 lei biletul de intrare), dar merită pentru faptul că nu este plin de oameni… cel puțin nu miercuri 
Câteva poze…
Una din puținele alte culori în afară de verdele ierbii…
Și o rață care se plimba nestingherită într-un lac… aaaaa mlaștină
P.S. Serele erau în renovare – le puneau termopane.
P.S.2 Lângă Grădina Botanică este o stradă cu un nume interesant… cum o fi oare să te cheme BRÂNDZĂ ???
Instituțiile statului…
Printr-un concurs de împrejurări am participat săptămâna trecută la inaugurarea unei investiții în cadrul Universității Politehnice din București. Printre cei care au prezentat investiția s-a numărat doamna rector Ecaterina, un prorector, un secretar de stat, un presedinte al autoritatii nationale si un reprezentant al firmei care a vandut echipamentele. Timp de o ora, cei ce au vorbit au reușit performanța de a mă întoarce în timp… și ca să vă faceți o idee de cum m-am simțit… a fost exact cum îmi închipuiam că trebuie să fi fost la al paisprezecelea congres… În afară de reprezentanta firmei care a adus echipamentele, am ascultat de la cei ce au luat cuvântul o tiradă de mulțumiri după cum urmează:
- mulțumiri ministerului pentru sprijin, în special domnului x1 si domnului y1;
- mulțumiri autorității pentru suportul oferit, în special domnului x2 si domnului y2;
- mulțumirifirmei care a adus echipamentul, în special doamnei z1;
- mulțumiri firmelor din domeniu pentru ca au facut tot ce le-a stat în putință pentru realizarea acestei capodere, în special domnului x3 si domnului y3;
- mulțumiri conducerii politehnicii care a privit acest proiect ca pe un copil de suflet, în special domnul x4 si domnul y4;
- mulțumiri decanilor de la facultățile X și Y pentru dăruirea cu care s-au ocupat de acest proiect, în special domnului x5 si domnului y5;
- mulțumiri celor de la firma care a făcut studiul de fezabilitate, în special domnului y6
- mulțumiri firmei de construcții, în special domnului x7 pentru râvna cu care a muncit
- ………………………………………………………………………………………….
- mulțumiri femeii de serviciu pentru afecțiunea cu care a măturat…
Aproape că îmi venea să vărs…
Și ca să vedeți ce diferență există între cei angajați la stat și cei din domeniu privat, singura care a făcut notă discordanță cu discursul de mai sus a fost doamna de la firma care a adus echipamentul, a cărei discurs a durat fix 2 minute și în care a reușit să facă o mini prezentare a firmei pe care o conduce, să facă o donație de soft licențiat pentru echipament și să le dorească o utilizare îndelungată și benefică a echipamentelor.
Nu mi-a rămas să spun decât un singur lucru: sunt extrem de dezamăgit că astfel de oameni ne conduc, că astfel de oameni modelează tinerii care ne vor conduce mâine.
Ce face băutura din om…
Ar fi chiar foarte funny dacă moşul nu s-ar fi dat jos de la volan în halul ăsta.
Soluţii pentru curăţat zăpada…
În atenţia domnilor primari!
Vă prezint noua invenţie… poate iarna viitoare măcar curăţaţi şi voi trotuarele şi aleile… de data asta nici nu vă ridicaţi din scaune şi se vor putea vedea rezultatele muncii…
P.S. păcat că nu poate fi folosit la noi totuși… aleile şi trotuarele noastre sunt mult prea denivelate…
