Dec 112010
 

Pentru că acum două săptămâni am avut parte de o surpriză plăcută şi am ajuns să vizitez Viena, cred că a venit timpul să împărtăşesc căteva opinii.

Zborul spre Viena a fost cu Tarom, a cărui pilot a fost de nota zece şi a aterizat perfect la Viena după o oră şi 15 minute de zbor.

Cazarea s-a făcut la un hotel de 4 stele din Viena… 4 stele din punctul de vedere al austriecilor, pentru că din punctul meu de vedere nu merita mai mult de 2. Am văzut site-ul hotelului numit… interesant: “ananas” şi mi-a plăcut. Da, pe site prezentau apartamente, nu camere , dar m-am gândit că nu ar trebui să difere extrem. Ei bine, de la o astfel de imagine prezentată pe site:

am ajuns la o cameră de 2 X 2 metri. Şi dacă nu mă credeţi, priviţi filmul:

Ca să fie tabloul complet preţul pentru camera standard/noapte este de… 250 de euro.

Da, o cameră, nu tot hotelul. Pe de altă parte pereţii erau din rigips de auzeai toţi vecinii, instalaţia de climatizare nu mergea şi afară erau 2 grade Celsius, iar cei de la recepţie au fost foarte conştiincioşi şi au trimis repede o aerotermă plină de praf şi cu un ventilator descentrat, rezultând un miros de pârlit şi un zgomot ciudat de fundal pentru toată noaptea. Iar pentru a-mi încărca mobilul şi HTC-ul a trebuit să mă cert jumătate de oră cu ei la recepţie pentru o triplă, având în vedere că în toată camera nu era decât o priză. Întregul hotel (şi avea destule camere) era populat de turişti pensionari în grupuri gălăgioase astfel încât sentimentul de sanatoriu nu a lipsit nici un moment. La restaurantul hotelului, berea austriacă la sticlă de 0.33l costa  3.5 euro. La barul hotelului, aceeaşi sticlă de bere era 5.6 euro. Cam rău în caz că ieşi cu prietenii, vorba studentului, “la o băută”. Partea bună? Conexiunea de internet WI-FI. Super viteză. Gratuit. Nota zece.

Oraşul e superb. Merită străbătut “la picior” şi admirat fiecare clădire în parte. Nu sunt gropi în şosea. Aproape toate maşinile de taxi sunt mercedesuri. Şi nu au culoarea galbenă cu care eram obişnuit în bucureşti. Deşi sunt multe maşini, traficul este fluent. Şi ridică şi ei maşini:

Dar cel puţin ei au foarte multe parcări. În mare parte subterane. Deh, planul lor urbanistic datează din anii 80. De atunci toate construcţiile noi sunt planificate cu parcare subterană. Clădirile sunt extrem de bine întreţinute şi nu există diferenţe de stiluri. Toate clădirile urmează linii clasice. Palatele şi casele regale sunt uimitor de mari şi impozante.

Centrul istoric este centrul istoric. Circulaţia maşinilor aproape inexistentă şi foarte multe trăsuri gata să vă plimbe. Cai frumoşi, vizitii respectuoşi şi pături încălzite.

Magazinele de suveniruri sunt prezente peste tot, cu amintiri din capitala valsului şi a lui Frantz Joseph la preţuri pentru toate buzunarele: de la câţiva euro la peste o mie de euro pentru nişte… “poşetuţe”

Într-unul din monumentele în care am intrat, o biserică în Stephanplatz, am găsit o îmbinare extrem de ciudată de vechi (arhitectură gotică, săli interioare imense, întuneric, lumânări aprinse)…

totul combinat cu nişte automate care ofereau informaţii turiştilor, aparate care erau dotate cu nişte monitoare touch-screen-uri de ultimă generaţie:

Noaptea oraşul este o feerie de lumină, toate clădirile de interes turistic fiind luminate de parcă ar fi castele din poveşti.

Şi totuşi cea mai frumoas luminată cladire mi s-a părut sediul primăriei, care seamănă perfect cu un castel din animaţiile Disney:


Lângă primărie într-o seară am prins un mic festivaluri: luminiţe, băuturi calde, mâncare, dulciuri şi suveniruri.

În timpul zilei, la alte mici festivaluri, am vazut şi ceva ce nu prea se vede în România: tot felul de preparate din carne tocmai bune pentru a fi devorate.

Şi cum după o băutură caldă (un fel de vin fiert cu scorţişoară, portocală şi amaretto sau diverse alte combinaţii = 6 euro), omul mai trebuie să găsească o toaletă, cred că Viena este foarte asemănătoare cu Bucureştiul în privinţa lipsei toaletelor publice. Mai puţin în locurile în care se desfăşoară acele mici festivaluri de iarnă, unde sunt nişte toalete foarte curate, unde se intră prin nişte bare asemănătoare celor de acces la metroul bucureştean. Bineînţeles, contra unei monede de 50 de eurocenţi (ieftin, nu?). Şi lipseşte ţiganca de la uşă. Aveau până şi un brad împodobit.

Având în vedere că ai ce vizita în Viena trebuie să ajungi dintr-un loc în altul. Poţi circula cu tramvaiul (1,8 euro o călătorie) sau cu metroul (1,8 euro o călătorie), dar pentru distanţe de genul 3-4 staţii de metrou e mai ieftin un taxi în cazul în care îl imparţi cu alte două persoane.

Un alt lucru care mi s-a părut de neconceput este programul magazinelor din oraş (foarte multe magazine billa, mari cam cât 2-3 magazine mic.ro): de luni până vineri închid la 19.30 (inclusiv billa), iar sâmbătă programul este până la 14.30. Din câte am înţeles, duminică nu este deschis nici un magazin de tip market.

Într-o seară am mâncat la un restaurant cu specific austriac. Mâncarea a fost foarte bună, dar nu a fost nimic spectaculos. Varză gătită, cartofi cu un fel de maioneză, cărnăciori prăjiţi şi purcel la cuptor. Totul cu un vin roşu sec.

Având în vedere că într-una din zile m-a prins dorinţa de cafea lângă un Burger King, am intrat. Surpriza a venit odată cu laptele condensat, care era inscripţionat “campina”:

Dar nu a fost singurul magazin în care am văzut produse româneşti. La C&A, pe unul din cele mai cunoscute bulevarde din Viena – Mariahilferstrasse, toate hainele aveau preţuri în euro şi… RON:

Zborul înapoi a fost plin de peripeţii. Având în vedere că a început să ningă, am petrecut aproape 3 ore în avion, pe pistă, aşteptând să decolăm.

Am avut parte şi de ceva trepidaţii la zbor, dar aterizarea pilotului Tarom la Bucureşti a fost aproape perfectă.

Concluzii?

Viena este un oraş minunat, unde sincer să fiu mi-ar plăcea să petrec o săptămână primăvara sau vara şi să îl pot străbate la pas ca să admir toate acele minunăţii culturale. Şi nu singur.

Personal P.S. Mulţumesc pentru plimbarea de la aeroport spre casă.